Nu, nu e vorba despre vreo prognoză meteorologică pentru ziua în care tot românu’ cu capu’ pe umeri va trebui să meargă şi să pună deştu’ acolo unde trebuie, ci e vorba de colecţia de nuvele a lui Joachim Wittstock, Ploaie de cenuşă (Ascheregen), colecţie apărută în 1985 şi tradusă în româneşte în 1989. Cele 7 nuvele aduc în discutie, prin intermediul destinelor individuale ale unor naţionalităţi diferite (un german, un român, un ungur şi un evreu), probleme existenţiale ale grupurilor etnice din Transilvania în timpul celui de-al doilea război mondial. Autorul pune accent pe încercarea personajelor de a se sustrage de la un destin colective pentru a-şi realiza destinul individual. Speranţa că au reuşit să înşele războiul se spulberă în momentul în care toate personajele îşi găsesc sfărşitul, fără a-şi vedea, cum se spune „moartea cu ochii”. Toţi protagoniştii se întâlnesc într-un loc semisimbolic, Ocna Sibiului, unde fiecare îşi aşteaptă rândul pentru trecerea în lumea de dincolo, nu înainte ca fiecare să ia parte la judecata de apoi, unde trebuie să îşi recunoască vina legată de războiul care l-a doborît.