A fost odată ca niciodată, într-o țară îndepărtată și veselă, un om neînchipuit de leneș care avea un arici trist. De fapt, animalul țepos nimerise în casa lui din greșeală, într-o noapte când s-a speriat de fulger și s-a ascuns sub prima plapumă ieșită în cale. Ei bine, așa cum ați ghicit, sub acea plapumă se afla chiar omul nostru, care, leneș fiind, nici nu s-a sinchisit de țepii animalului dârdâind de frică. Ariciul a crezut că în sfârșit întâlnise o ființă care îl iubește și hotărî să-și petreacă restul zilelor acolo, alături de acea creatură minunată, pe care o căuta de o mie de ani. Din câte se vorbește, omul nostru se numea Mandache. Însă numele lui nu contează, îi puteai spune oricum – Pintilie, Ionuț sau Robert –, căci era atât de leneș încât nu răspundea niciodată când îl strigai. Dacă stăm și ne gândim bine, era unul din acei oameni căruia numele nu-i folosea la nimic.